duminică, 10 noiembrie 2013

Pentru gagici capitolul2

    Zilele au trecut. Ana nu mai era. Impropriu spus, Ana inca mai era, doar ca nu mai era a lui. La inceput stia ca asa va fi. Asa se intampla mereu, iubesti, pierzi si mergi mai departe. Dar la randul ei fiecare "Ana" este unica. Fiecare este adevarata iubire a vietii lui. Si in final fiecare pleaca si cu timpul o uita si vina alta "Ana", la fel de speciala ca si cea dinaintea ei. Ii era dor de ea, dar nu ar fi vrut-o inapoi. Ana cea de acum nu era cea pe care o iubea el. Se schimbase. Stia totusi ca acum e vremea cand trebuie sa fie puternic. Era puternic daca nu spunea nimanui despre problemele lui inchizandu-se in sine? Nu, asa s-ar fi auto-distrus. Era puternic daca recunostea ca are nevoie de cineva langa el cu care sa discute despre ceea ce il macina? Nu, asa si-ar fi aratat vulnerabilitatea, si persoanele puternice nu trebuie sa fie vulnerabile. Era puternic daca....nu, nu era. A dus mana spre buzunarul stang al pantalonilor. Ramasese fara tigari. Totusi, isi continua sirul gandurilor. Oricat s-ar fi gandit, nu putea sa isi dea seama ce tipar ar fi trebuit sa urmeze o persoana pentru a fi puternica. "Nu exista oameni puternici, doar oameni care se mint singuri ca sunt puternici pentru a se simti mai bine in pielea lor. Exista doar oameni." Si in cazul asta ce trebuia el sa faca? Cum sa fie puternic daca nu exista asa ceva? 
    A abandonat ideea scuturand din cap frenetic pentru a isi limpezi gandurile.Nu avea rost sa se mai consume pe tema asta. Stia ca timpurile se schimba, stia ca orice trece si cel mai bine stia ca va mai urma inca o "Ana" apoi inca una si tot asa. Dar ceea ce nu intelegea e cum poate sa se minta singur de fiecare data ca acea "Ana" este cea pe care o iubeste cu adevarat, cea cu care ii este sortit sa fie. Era un tip rational, si asta era peste puterile lui de intelegere cum il poate minti propriul creier asa de fiecare data. Un fel de iluzie optica, stii ca nu se misca poza dar uchii tai tot percep miscare. Si in fond era vreo una cu care doar sa ii fie sortit sa fie sau pur si simplu venea o vreme cand se satura sa mai astepte si creierul lui il mintea singur ca "Ana" cu care avea sa fie atunci este aleasa. Nu era o perspectiva prea placuta faptul ca nu prea avea nici un pic de control asupra tuturor acestor lucruri. Se simtea ca un pion pe o tabla. Incerca sa inteleaga jocul. Ajunsese in faza in care reusise sa inteleaga ca jocul nu poate fi controlat, dar el totusi simtea nevoia sa continue in incercarea lui de a il intelege. Chit ca era inutil trebuia sa o faca. Nu stia nici el de ce, dar asta nu conta momentan. Totusi era tarziu, simtea cum i se inchid ochii. "Poate maine o sa fie o zi mai faina" a fost ultimul lui gand inainte sa adoarma.